Cautare


08 Martie 2018
Universal Robots, crestere spectaculoasa: venituri cu 72% mai mari in 2017

Cererea in crestere pentru robotii sai colaborativi (coboti), echipamente prietenoase cu utilizatorii, care nu necesita instalarea de grilaje de securitate si sunt eficiente din punctul de vedere al costurilor, a ridicat in 2017 veniturile companiei Universal Robots la 170 de milioane USD (1,125 mld. coroane daneze), reprezentand o majorare cu 72% comparativ cu anul anterior.

Rezultatul anual al Universal Robots – venituri ce au depasit in premiera granita de 1 miliard de coroane daneze, atingand astfel un obiectiv stabilit in 2013 – s-a datorat in mare masura performantei impresionante din ultimul trimestru al anului, care a adus venituri de 54 de milioane USD, un avans de 61% fata de aceeasi perioada din 2016 si totodata cel mai bun rezultat trimestrial din istoria companiei. Marja profitului operational a fost mai mult decat dubla, de la 9% in 2016 la 19% in 2017.

„Consideram ca aceasta crestere anuala a veniturilor, de 72%, reprezinta o performanta fara precedent in istoria companiei si se datoreaza atat constientizarii avantajelor economice pe care robotii nostri colaborativi le aduc pentru o gama larga de utilizari, precum si angajamentului continuu al personalului si partenerilor nostri pentru a face din tehnologia Universal Robots optiunea numarul unu a clientilor”, a declarat Jürgen von Hollen, Presedinte, Universal Robots. „Performantele spectaculoase inregistrate in ultimul trimestru si la nivelul intregului an sunt rasplata unui efort de echipa ce reflecta activitatea intregii comunitati Universal Robots, al carei scop comun este de le oferi angajatilor, partenerilor si clientilor ocazia de a-si valorifica potentialul pentru a ne dezvolta astfel impreuna.” 

„In perspectiva anului 2018, anticipam o crestere a veniturilor de minimum 50%”, a mai spus von Hollen. „Ne asteptam ca segmentul cobotilor sa continue a fi in urmatorii ani unul dintre principalii vectori de dezvoltare a pietei de solutii de automatizare. De asemenea, ma astept ca Universal Robots sa continue sa isi fructifice pozitia de lider pe segmentul cobotilor pentru a inregistra in 2018 o rata de crestere cel putin egala cu media pietei de profil. Aceasta inseamna ca trebuie sa ne concentram asupra obiectivelor proprii – de a fi in avangarda solutiilor tehnologice, dezvoltand platforma Universal Robots+ si continuand sa ne extindem prezenta si acoperirea la nivel regional din punctul de vedere al vanzarilor si serviciilor de mentenanta.” 

Expansiune globala
Ca exemplu al climatului investitional favorabil de la nivel global, Universal Robots a deschis doua centre de reparatii – primele din afara granitelor Danemarcei – in Statele Unite ale Americii si China, pentru a fi mai aproape de utilizatori. „Clientii nostri nu isi pot permite scaderea productivitatii, astfel incat vrem sa evitam cu orice pret intreruperea fluxului de productie. Unul dintre obiectivele noastre este ca robotii Universal Robots sa nu stea nefolositi in asteptarea reparatiilor sau a pieselor de schimb”, a mai declarat Jürgen von Hollen.

Recent, Universal Robots a mai deschis o subsidiara in Boston, SUA, care reprezinta primul pas catre extinderea departamentelor de functiuni globale in afara granitelor Danemarcei. „Subsidiara din Boston ne va ajuta sa obtinem acces la mai multe resurse si la forta de munca inalt calificata. Dezvoltarea organizatiei si in special a diviziilor de cercetare-dezvoltare si, respectiv, de vanzari si service vor reprezenta in 2018 o preocupare centrala pentru Universal Robots. Cele doua birouri pentru vanzari si cercetare-dezvoltare ne vor ajuta sa ne dezvoltam mai rapid si vor usura eforturile de a cauta si atrage candidatii cei mai talentati si mai bine calificati”, explica von Hollen, adaugand: „Vom mai deschide birouri de vanzari in Italia si Turcia, vom infiinta un birou in Mexic si inca unul, al treilea de pe plan local, in China.”

De asemenea, Universal Robots va continua sa isi concentreze eforturile asupra largirii ecosistemului Universal Robots+, precum si a Universal Robots Academy, care a ajuns de curand la 20.000 de utilizatori in intreaga lume.

Angajati implicati
Unul dintre factorii determinanti ai succesului Universal Robots sunt angajatii companiei si devotamentul acestora.

„Am fost incantat sa constat ca 91% din angajatii nostri sunt mandri sa lucreze la Universal Robots, potrivit celei mai recente editii a sondajului nostru privind gradul de implicare a angajatilor. Una dintre prioritatile mele este sa ne asiguram ca Universal Robots se afla in randul celor mai doriti angajatori. O companie care ofera oportunitati de formare si dezvoltare personala ce le dau oamenilor sansa de a-si realiza potentialul pentru a-si atinge obiectivele personale.”

Universal Robots are in prezent peste 470 de angajati in 22 de birouri din 15 tari: la sediul central din Danemarca si in birourile sale regionale din Statele Unite, Germania, Franta, Spania, Italia, Republica Ceha, Turcia, China, India, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan si Mexic. De asemenea, compania opereaza un puternic canal de distributie, cu o retea de circa 300 de parteneri in intreaga lume.

Despre Universal Robots

Universal Robots a fost infiintata in 2005 de catre actualul director tehnic (CTO) al companiei, Esben Østergaard, in calitate de cofondator. Intentia sa a fost de a facilita accesul tuturor companiilor la tehnologie prin dezvoltarea de roboti industriali adaptabili, de dimensiuni reduse, usor de utilizat, cu costuri accesibile si care garanteaza siguranta in exploatare. De la lansarea primului sau robot colaborativ, in 2008, compania a inregistrat o dezvoltare semnificativa, produsele sale fiind vandute in prezent in intreaga lume. Compania, parte a Teradyne Inc., are sediul central in Odense, Danemarca, si are subsidiare si birouri regionale in Statele Unite ale Americii, Germania, Franta, Spania, Italia, Republica Ceha, Turcia, China, India, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan si Mexic. in 2017, Universal Robots a inregistrat venituri de 170 de milioane de dolari americani. Pentru mai multe informatii, va rugam sa accesati site-ul www.universal-robots.com sau blogul companiei, blog.universal-robots.com/





Info util

Numai 5 producatori de solutii antivirus, inclusiv ESET, au indeplinit criteriile de detectie si dezinfectare solicitate pentru Windows 7.



Newsletter


Adresa mea de email:
Parteneri

Despre noi

Download

Contact

Strada Retezatului nr.5 / Tg.Mures 540 068
tel/fax:0265 265 910 / contact@smartnews.ro

Publicitate