Cautare


09 Aprilie 2019
Elevator Lab Bootcamp te invata cum sa-ti transformi ideea de business in startup fintech

Elevator Lab Bootcamp este un program educational ce se adreseaza persoanelor ori echipelor care au o idee de startup fintech pe care vor sa o transforme intr-un business. Creat de Raiffeisen Bank Romania in parteneriat cu TechHub Bucharest, Elevator Lab Bootcamp consta in doua sesiuni intensive de training in care participantii vor invata de la antreprenori cu experienta cum sa construiasca un startup de la 0, cum pot sa transforme ideea lor intr-un produs minim viabil (MVP) si care sunt resursele de care au nevoie pentru a face asta.

Aplicatiile pentru Elevator Lab Bootcamp sunt deschise pe site-ul programului http://www.elevator-lab.com/ro/, in perioada 8 aprilie - 6 mai 2019.
 
Cine se poate inscrie la Elevator Lab Bootcamp?

Aplicantii trebuie sa fi lucrat cel putin 6 luni in servicii financiare, banci, asigurari sau piete de capital si sa aiba o idee de produs care se poate aplica in urmatoarele categorii: “retail banking”, “corporate banking”, “piete de capital” sau “alte solutii tech destinate bancilor”.  

Se poate aplica atat individual, cat si in echipa, caz in care cel putin unul dintre membrii echipei trebuie sa aiba experienta prealabila in industrie.

Pentru a fi accesibil unui numar cat mai mare de participanti, chiar si celor care au un program de lucru de la 9:00 la 18:00, trainingurile si evenimentele din cadrul programului se vor desfasura seara si in weekend. Toate ideile inscrise in Elevator Lab Bootcamp vor trece printr-o selectie, iar finalistii vor intra in cele doua sesiuni intensive de training din weekendurile 17-19 mai, respectiv 7-9 iunie.

Castigatorii programului vor beneficia de un training de 2 saptamani in Viena, cu toate costurile incluse, in cadrul Summer Innovation School.

In timpul workshop-urilor si intalnirilor, participantii vor dezvolta conexiuni relevante atat in comunitatea locala, cat si in industria fintech regionala si vor invata mai multe despre:

Cum sa dezvolte un startup, de la Mircea Capatina (Co-Fondator SmartBill) Oliver Auerbach (Co-Fondator, GloriaFood), Daniel Nicolescu (Managing Partner & Co-Founder at SymphoPay) si Cristian Munteanu (Managing Partner at Early Game Ventures);

Etapele de dezvoltare ale unui startup si formarea unei echipe aflate la inceput de drum, de la Shane Freeman (Fondator, okapihq.com);

Validarea ideilor si definirea profilului de utilizator de la Mircea Vadan (Managing Partner, Activize);

Aspecte legale pe care trebuie sa le ia in considerare, de la Tudor Stanciu, (Co-Fondator Digital2Law si avocat independent);

Cum sa identifice canalele de achizitie si sa castige primii utilizatori si clienti de la George Dita (Fondator WiseUp);

Business development pentru startup-uri de la Mihai Anghel (Co-Fondator GloriaFood);

Cum sa isi prezinte produsul si sa il vanda investitorilor si potentialilor clienti de la Ciprian Borodescu (Co-Fondator, MorphL), Mircea Vadan (Managing Partner, Activize)

Elevator Lab Bootcamp se va incheia miercuri, 12 iunie, cu Demo Night, un eveniment in cadrul caruia finalistii isi vor prezenta ideile si modul in care au evoluat acestea, in fata unui juriu compus din: Vlad Stanilescu (Chief Digital Officer, Raiffeisen Bank Romania), Eliza Gheorghe (Head of PI Segments, Raiffeisen Bank Romania), Mihai Lazar (Manager Capital Markets, Raiffeisen Bank Romania), Alin Neacsu (Corporate Banking Director, Raiffeisen Bank Romania), Ciprian Borodescu (Co-Fondator, MorphL), Daniel Dragomir (Co-Fondator, TechHub Bucharest) si Liviu Cadariu (Event Manager, TechHub Bucharest).

Castigatorii programului vor beneficia de un training de 2 saptamani in Viena, cu toate costurile incluse, in cadrul Summer Innovation School.

”Raiffeisen Bank este pentru al doilea an parte din programul global Elevator Lab. Anul trecut am organizat un Elevator Lab Challenge local care ne-a ajutat sa descoperim companiile deja mature in piata fintech din Romania. Acestea nu sunt intr-un numar foarte mare, deoarece domeniul este inca la inceput. Ne dorim sa crestem comunitatea fintech, sa descoperim acei oameni cu idei, care nu au avut sansa, resursele sau contextul potrivit pentru a incepe sa lucreze la dezvoltarea unui business. Prin programul de anul acesta ne dorim sa aducem impreuna viitorii antreprenori cu oameni de business deja experimentati. Speram ca peste cativa ani sa vedem cel putin un fintech de succes inceput din Elevator Lab Bootcamp 2019.” spune Vlad Stanilescu, Chief Digital Officer in  Raiffeisen Bank Romania

Persoanele interesate sa participe la Elevator Lab Bootcamp pot aplica in perioada 8 aprilie - 6 mai pe site-ul programului: http://www.elevator-lab.com/ro/. In data de 13 mai vor fi anuntati finalistii.

Elevator Lab Bootcamp se desfasoara in Romania ca parte a celui mai mare program de parteneriate intre fintech-uri si companii din Europa Centrala si de Est, Elevator Lab, organizat de Raiffeisen Bank International. In 2018, Raiffeisen Bank Romania, in parteneriat cu TechHub Bucharest, a organizat Elevator Lab Challenge, un program local de selectie pentru programul global Elevator Lab. 8 dintre fintech-urile inscrise in Challenge au participat intr-un Demo Night din care au iesit castigatori ietenii de la ThinkOUT.

Despre Elevator Lab

Lansat in iunie 2017, Elevator Lab este un program de accelerare organizat de grupul Raiffeisen Bank International (RBI) ce ofera participantilor acces potential la 14 piete din Europa Centrala si de Est (ECE). In 2018, grupul RBI a pus accent pe ecosistemul fintech din ECE prin organizarea de Challenge-uri locale Elevator Lab.

Despre Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate in piata bancara din Romania, sustine peste 100.000 de companii sa-si dezvolte afacerile si este banca pe care au ales-o 2 milioane de clienti persoane fizice. Raiffeisen Bank Romania contribuie la dezvoltarea comunitatii startup-urilor locale si prin programe ca Elevator Lab Bootcamp 2019, Elevator Lab Challenge 2018 ori Factory by Raiffeisen Bank.

Despre TechHub Bucharest

TechHub Bucharest este o comunitate dedicata exclusiv startup-urilor si antreprenorilor in tehnologie. Cu un spatiu de co-working situat in centrul Capitalei, la kilometrul zero, comunitatea reuneste peste 220 de membri activi si mii de profesionisti si antreprenori in tech. TechHub Bucharest organizeaza si gazduieste anual peste 300 de evenimente dedicate antreprenorilor si profesionistilor in tehnologie.





Info util

Numai 5 producatori de solutii antivirus, inclusiv ESET, au indeplinit criteriile de detectie si dezinfectare solicitate pentru Windows 7.



Newsletter


Adresa mea de email:
Parteneri

Despre noi

Download

Contact

Strada Retezatului nr.5 / Tg.Mures 540 068
tel/fax:0265 265 910 / contact@smartnews.ro

Publicitate