Cautare


BBC va lansa un asistent vocal digital
28 August 2019 Software

BBC va lansa un asistent vocal digital

BBC intentioneaza sa lanseze un asistent vocal digital anul viitor, a anuntat corporatia.

Nu va fi un dispozitiv hardware in sine, insa va fi conceput pentru a functiona pe toate speakerele, televizoarele si telefoanele inteligente. 

Planul este de a-l activa cu cuvantul Beeb, desi "este un titlu de lucru", a spus un purtator de cuvant. 

Personalul BBC din Marea Britanie este invitat sa isi inregistreze vocile pentru a ajuta la formarea programului pentru a recunoaste diferite accente. 

Analistul Ben Wood, din cadrul CCS Insight, a fost printre cei care si-au exprimat surprinderea la auzirea stirii. 
Acesta a declarat ca se teme ca va fi dificil pentru BBC sa concureze cu gigantii in tehnologie aflati deja pe piata, cum ar fi Amazon, Google si Apple. 

Firma chineza Baidu si Amazon au avut o cota combinata de 43% din piata globala a smart speakerelor in cel de-al doilea trimestru din 2019, potrivit unui nou raport al Canalys. 

Firmele de acest fel sunt deja capabile sa investeasca sume de bani pentru a rezolva provocarile prezentate de dialectele regionale si inca se confrunta cu probleme, a declarat Wood. 
El si-a exprimat, de asemenea, scepticismul cu privire la alegerea cuvantului de trezire. 

"De obicei, asistentii vocali folosesc un cuvant din mai multe silabe sau o expresie, cum ar fi Alexa sau Hey Google pentru a asigura o identificare exacta. Ma tem ca Beeb ar putea sfarsi prin a nu fi de incredere", a spus acesta. 

BBC a sustinut ca acest cuvant a functionat bine in cercetarile sale de pana acum, insa a adaugat ca nu este o decizie finala. 

A mai declarat ca faptul ca are propriul asistent i-ar permite sa "experimenteze noi programe, functii si experiente fara permisiunea altcuiva de a-l construi intr-un anumit mod". 

"La fel cum am facut cu BBC iPlayer, vrem sa ne asiguram ca toata lumea poate beneficia de aceasta noua tehnologie si ca aducem oamenilor continut nou, programe si servicii, intr-un mod de incredere, usor de utilizat", a declarat un purtator de cuvant. 

"Acest lucru marcheaza un alt pas in asigurarea faptului ca valorile serviciului public pot fi protejate intr-un viitor activat prin voce". 




Info util

Numai 5 producatori de solutii antivirus, inclusiv ESET, au indeplinit criteriile de detectie si dezinfectare solicitate pentru Windows 7.



Newsletter


Adresa mea de email:
Parteneri

Despre noi

Download

Contact

Strada Retezatului nr.5 / Tg.Mures 540 068
tel/fax:0265 265 910 / contact@smartnews.ro

Publicitate